Francezii reușesc să ne ademenească nu doar cu gastronomia intensă și cu literatura valoroasă, ci și cu stiluri inedite de amenajări interioare. În cele ce urmează, vei afla despre unul dintre cele mai cunoscute stiluri de design interior, de origine din zona Provence, aflată în sudul Franței.
- Caracteristicile stilului Provence
- Amenajarea bucătăriei în stilul Provence
- Amenajarea dormitorului în stilul Provence
- Amenajarea sufrageriei în stilul Provence
Caracteristicile stilului Provence
În primul rând, vei observa că în interioarele din această zonă domină nuanțele luminoase, estompate, delicate. Materialele naturale sunt și ele specifice zonei, mobilierul are o ușoară tușă retro sau chiar shabby chic, iar detaliile decorative sunt menite să facă diferența și să pună totul în valoare.
Este un stil flexibil, care poate fi adaptat în funcție de gusturi și nevoi. În plus, nu este tocmai unul opulent, dimpotrivă, așa că poate fi o soluție de amenajare indiferent de buget. Deși are un aer aristocrat, cu accente retro, poate fi adaptat într-o locuință modernă și simplă.
Materialele specifice
Vei observa că arhitectura provensală include tâmplărie din lemn natural, de obicei vopsit în nuanțe de alb, verde sau albastru. Interioarele sunt decorate cu elemente din lemn natur sau vopsit în culori calde, dar nu foarte intense. Atmosfera primitoare este asigurată și de plăcile ceramice adesea realizate manual, cu motive pictate, precum ramurile de măslin sau florile de lavandă.
Cromatica stilului Provence
Deși predomină nuanțele pale ale culorilor calde, așa cum sunt bejul, rozul sau somonul, vei observa că francezii din sud nu se feresc nici de culorile reci, pe care le folosesc de regulă pentru anumite detalii de design, așa cum sunt tâmplăria sau decorațiunile. De aceea, culori precum albastrul pal, verdele măslină sau violetul pal precum al florilor de lavandă vin să completeze acest decor de poveste.
Pe lângă culorile specifice, există și motive frecvent întâlnite în acest stil de amenajare. Printre motivele tradiționale frecvent întâlnite se numără florile de lavandă, strugurii – viticultura este o tradiție în sudul Franței -, măslinele și ramurile de măslin, dar și floarea-soarelui.
Mobilierul provensal
Piesele de mobilier au un aer antic, chiar dacă sunt noi. De regulă, acestea păstrează culoarea naturală a lemnului sau sunt vopsite în alb, dar prezintă urme de uzură din fabrică. Nu sunt simple, ci au diferite elemente decorative încrustate sau frezate. Pe de altă parte, deși în mod evident înclinate spre estetism, acestea sunt foarte practice și confortabile.
Decorațiunile
În locuințele provensale este destul de des întâlnit tapetul decorativ cu motive florale delicate, în nuanțe pastelate. Draperiile și perdelele sunt albe, semiopace, țesute din fibre naturale de bumbac sau cânepă. Oglinzile cu rame masive, cu aspect vintage sunt, de asemenea, specifice acestui stil.
Corpurile de iluminat au un aspect elegant, specific frantuzesc, și vei observa adesea candelabre distinse și lampadare cu aspect luxos. În ceea ce privește textilele, trebuie să știi că broderiile sunt prezente pe fețe de masă, șervețele, cuverturi de pat și perne decorative.
Amenajarea bucătăriei în stilul Provence
În cazul bucătăriilor cu pereți foarte înalți, francezii din sud optează adesea pentru folosirea grinzilor sau a plafonului din lemn în culori naturale. Podelele din bucătării sunt de cele mai multe ori din plăci ceramice tradiționale și pot fi asortate cu ușurință cu faianța, care are adesea motive specifice. Corpurile de iluminat sunt din fier forjat, lemn sau ceramică, iar lumina folosită nu este una foarte puternică.
Mobilierul de bucătărie este în culori deschise și compartimentat foarte practic. Detalii precum vitrinele cu perdele de mici dimensiuni sau ștergare scot în evidență simplitatea și modestia amenajărilor. În ceea ce privește decorațiunile pentru bucătărie, acestea au adesea și un scop practic; de aceea, vei observa lăsate la vedere carafe ceramice pentru vin sau farfurii pictate cu motive precum florile de lavandă sau măslinele.
Amenajarea dormitorului în stilul Provence
În dormitoarele provensale predomină pastelurile reci. Nuanțele de vernil sau azuriu au rolul de a relaxa și de a spori confortul în zonele de odihnă. Pereții pot avea un aspect nefinisat sau pot fi acoperiți cu un tapet vintage ori cu unul floral.
Detaliile florale sunt prezente și pe țesăturile confecționate în mare parte din bumbac sau pânze naturale. În ceea ce privește mobilierul, se mențin simplitatea și pragmatismul stilului, cromatica variind între alb, pasteluri estompate și lemn natur.
Amenajarea sufrageriei în stilul Provence
Culorile pastelate predomină și în sufragerii. Nuanțele pământii și bej sunt puse în valoare de accente de verde și albastru deschis, iar imprimeurile florale pot fi prezente pe pereți, sub forma tapetului, la geamuri, pe perdele sau draperii, dar și pe piesele de mobilier tapițate.
Sufrageriile provensale sunt destul de încărcate, din cauza elementelor masive de decor și a pieselor de mobilier de dimensiuni generoase. Decorul este completat de corpuri de iluminat somptuoase, precum candelabrele, iar cireașa de pe tort o reprezintă oglinzile mari, tablourile cu rame decorative, pernele de decor viu colorate și prezența plantelor de interior de origine mediteraneeană.
Dacă vrei să îți amenajezi locuința în stilul Provence, e important să te asiguri întâi că ai suficient spațiu. Acest stil este unul destul de încărcat și se potrivește mai bine locuințelor încăpătoare. Cu toate acestea, poți folosi elemente ale acestui stil pentru a-l adapta nevoilor tale și te poți inspira din cromatica specifică pentru a-ți decora locuința ca și cum ar fi pe malul francez al Mediteranei.