Achizitionarea unei case de vacanta trebuie cantarita foarte bine. Trebuie sa tii cont de drumul pana acolo, frecventa vizitelor sau posibilitatea ca cineva va trebui sa aiba grija de casa in lipsa ta.
Daca ai trecut insa peste acest pas, iar cele mai importante griji sunt acum ce decor sa alegi pentru noua ta locuinta, avem pentru tine cateva sfaturi foarte importante. De la stilul de design pe care il poti alege in functie de zona in care este localizata casa, la cum sa profiti de avantajele peisajului, avem raspunsuri pentru toate aceste probleme.
MENIU INTERTITLURI:
1.Elemente ce influenteaza modul de amenajare a unei case de vacanta
2.Amenajarea unei case de vacanta la munte
3.Amenajarea unei case de vacanta la mare
4.Amenajarea unei case de vacante la tara
Elemente ce influenteaza modul de amenajare a unei case de vacanta
Sunt multe lucrurile la care trebuie sa te gandesti atunci cand vrei sa amenajezi noua casa de vacanta achizitionata:
Zona geografica
– ai ales sa cumperi o casa la mare, la munte sau la tara. In primul caz poti alge un design mediteranean, cu multe tonuri de albastru si alb, dar si accente de culoare care transforma decorul intr-unul spectaculos. Lemnul expus si o abundenta de plante decorative naturale completeaza la perfectie acest peisaj. Evita stilul nautic. Este plictisitor si deja a devenit un cliseu de-a dreptul obositor. Pentru o casa la munte poti alege cu succes un design scandinav. In tonuri deschise si foarte practic, scandinavii au un stil de amenajare interioara aerist, in care iluminatul artificial este ridicat la rang de arta. Asta pentru ca nordul Europei este privat o buna parte a anului de lumina naturala. Insa poti profita de avantajele lui si in Romania, mai ales ca o astfel de casa de vacanta este folosita mai des pe timpul iernii. Cat despre o casa la tara, te sfatuim sa mergi pe un stil clasic. Cel rustic este incarcat si nu pe placul oricui. O alegere indrazneata ar fi sa apelezi la un design de ferma texana – ca in Dallas. Cumpara si cativa cai si nu aglomera curtea cu obiecte inutile, si vei reusit sa aduci sudul Americii inr-un sat banal de la noi;
Destinatia casei de vacanta
– daca locuinta de vacanta a fost cumparata pentru uz personal, decoreaza-o asa cum iti place tie. Foloseste si obiecte personale, care sa-i confere un aer de familiaritate si de „acasa“. Ideea este sa obtii la sfarsit un spatiu in care tu si familia ta sa va simtiti cat se poate de bine si de confortabil. In cazul in care casa de vacanta urmeaza sa fie inchiriata, te sfatuim sa mizezi pe un stil cat mai clasic, care sa fie pe placul unui numar mare de turisiti. Sau care macar sa nu deranjeze. Astfel, succesul micii tale afaceri va fi garantat;
Peisajul
– casa ta are vedere la mare? Profita din plin de asta. Poti sparge un perete si inlocui cu unul de sticla. De astfel, peretii de sticla sunt foarte populari in designul contemporan. Pot fi folositi cu succes si la munte, mai ales ca aici exista multe elemente care vor bloca patrunderea luminii naturale. Singura conditie: trebuie executati de o firma specializata si bine izolati;
Dimensiunea casei si a camerelor
– o casuta mica de vacanta la munte poate fi decorata cu succes si in stilul unei cabane. In general spatiile mici nu trebuie aglomerate cu multe elemente de decor, oriunde ar fi situata casa ta. Casele mari pot fi insa abordate si pe camere – fiecare incapere intr-un anumit stil. Aceasta solutie este una ideala mai ales daca ai copii si nu picati la un acord asupra unui anumit stil pentru toata casa;
Dimensiunea living-ului
– un living mic poate fi unit cu bucataria, pentru a crea iluzia unui spatiu mai mare. Aceste incaperi open space, inventate de americani, sunt foarte in voga acum. Un living mare poate fi abordat si de sine statator. Fiind o camera comuna, trebuie sa raspunda nevoilor intregii familii si sa contina elemente de decor care sa va determine pe toti sa va simtiti bine si ca acasa. Insistam si aici cu ideea unui perete de sticla. Montat intr-un living la parter, acesta poate fi continuat printr-o veranda din lemn, cu arcade si mobilier de curte. Adauga multe plante naturale, pentru un efect complet;
Utilitatile existente
– lasand la o parte un pic partea de design, trebuie sa te gandesti si la confortul oferit de utilitati – apa curenta, electricitate, gaz. Daca locuinta ta de vacanta se afla situata intr-o zona mai retrasa, iar acestea nu exista, nu dispera. Exsita solutii. Buteliile iti pot asigura necesarul de gaz, electricitatea poate fi obtinuta cu ajutorul unor eoliene sau prin panouri fotovoltaice montate pe acoperis, iar pentru apa curenta poti oricand la o pompa submersibila;
Tipul casei de vacanta
– tipul casei de vacanta poate si el influentat de designul ales. Asa cum spuneam si mai sus, pentru spatii mici, cum sunt cabanele sau bungalourile, trebuie folosit un design foarte aerisit. Aceste spatii nu trebuie incarcate cu elemente de decor inutile. Cabana, de obicei situata la munte, poate fi decorata traditional sau in stil clasic. Si designul scandinav este potrivit. Bungaloul, pe care il gasim la mare, merge decorat in stil clasic, modern sau mediteranean. Intr-o casa din piatra, elementele de decor trebuie sa reprezinte o continuitate a materialului din care este facuta casa. Asadar, sa fie naturale, la fel ca piatra. Alege lemn, marmura, granit etc. Casa din lemn, in schimb, arata bine atunci cand este decorata intr-un stil clasic sau traditional. La fel ca in cazul casei de piatra, si aici elementele de decor trebuie sa fie tot naturale.
Citeste si: GHID PRACTIC. TRUCURI PENTRU RECONDITIONAREA SI RESTAURAREA PIESELOR VECHI DE MOBILIER
Amenajarea unei case de vacanta la munte
Iata care sunt elementele pe care trebuie sa le iei in considerare pentru a decora cu succes o casa de vacanta la munte:
Stiluri potrivite pentru o casa de vacanta la munte
– iti recomandam sa alegi dintre stilul retro, cel vintage, traditional, modern, minimalist, boem sau shabby chic. Toate se potrivesc unui decor de munte si pot fi personalizate. Iar daca ai o personalitate cu adevarat indrazneata, poti miza oricand pe un design eclectic, foarte colorat si care combina elemente din mai multe stiluri;
Cum integrezi peisajul in amenajarea interioara a casei
– pentru ca muntele inseamna padure, mai ales de conifere, si aer curat, adu aceste elemente si in casa de vacanta. Floseste materiale eco, lemn, piatra, marmura, elemente de decor din funze uscate, crengi sau conuri de brad. Casa poate deveni astfel o continuare a piesajului de afara;
Semineul, un element important in amenajarea unei case de vacanta la munte
– semineul este practic semnatura caselor de vacanta la munte, avand un dublu rol: utilitar si estetic. Poti aseza elemente de decor deasupra lui si poze de familie. Langa amplaseaza un fotoliu imens, de piele si pune la indemana si paturi, pentru momentele cand te intorci de la schi si, dupa un dus fierbinte, tot ce mai vrei este sa stai langa foc, cu o cana de vin in fata;
Amplasarea si alegerea elementelor de incalzire pentru o casa la munte
– pe langa semineu, poti instala si sobe de teracota, daca se potrivesc decorului. Merg in interioare traditionale, rustice, vintage sau retro. Daca ai posibilitatea insa, iti recomandam si o centrala termica pe lemne, care are un randament foarte bun si va face fata temperaturilor scazute din timpul iernii. In plus, iti asigura si necesarul de apa calda, fara sa mai fii nevoit sa apelezi la un boiler;
Alegerea mobilierului potrivit pentru amenajarea unei case la munte
– canapelele din piele, in nuante de visiniu si maro, si piesele de mobilier impunatoare se potrivesc cel mai bine intr-un astfel de decor. Iar pentru dormitor alege cel mai mare pat pe care il gasesti;
Decoratiuni potrivite pentru o casa de vacanta la munte
– stai departe de animalele impaiate. Sunt un concept deja invechit, iar daca ai copii mici acestia se pot speria, mai ales ca astfel de decoruri proiecteaza umbre ciudate pe pereti. Alege decoratiuni vintage, din lemn, masive. Merg foarte bine pe pereti cat mai deschisi la culoare. Vazele imense, in care sa asezi crengi uscate completeaza perfect decorul unei case de vacanta la munte;
Amenajarea livingului unei case de vacanta la munte
– poti opta pentru un living open space, unit cu bucataria, in care sa creezi si o zona de realaxare, cu canapele, si o zona de dining. Semineul va completa perfect acest decor. Este un spatiu interactiv, care invita la conversatie, cine pregatite in familie sau intre prieteni si multa distractie;
Amenajarea dormitoarelor unei case de vacanta la munte
– aceste camere trebuie sa fie cat se poate de confortabile si de calduroase. Izolarea lor termica este foarte importanta. Nu le incarca cu elemente de decor. Un pat, un dulap si eventual o canapea sau niste fotolii sunt suficiente. Covoarele sunt importante aici, mai ales dimineata, cand in case e parca mai rece si nimanui nu-i place sa atinga podele reci ca gheata.
Citeste si: 10 PLANTE CARE REZISTA FARA MULTA LUMINA. POT INFRUMUSETA SI CELE MAI INTUNECATE CAMERE
Amenajarea unei case de vacanta la mare
Iata care sunt elementele pe care trebuie sa le iei in considerare pentru a decora cu succes o casa de vacanta la mare:
Stiluri potrivite pentru amenajarea unei case la mare
– o casa de vacanta la mare trebuie gandita ca un sanctuar de liniste. Mizeaza asadar pe stiluri precum cel rustic-artistic (imagineaza-ti cum ar arata casa unui pictor, de exemplu), rustic francez sau mediteranean. Stai departe de stilul nautic. Este previzibil si nu mai poate aduce nimic nou;
Cum folosesti, vederea spre mare intr-o casa de vacanta la mare
– daca ai vedere spre mare, acest lucru trebuie fructificat la maximum. Ai balcoane la camere? Mobileaza-le, pentru a avea unde sa bei cafeaua dimineata. Ai posibilitatea de a transforma un perete clasic intr-unul din sticla? Nu sta pe ganduri. Iar daca ai casa chiar pe plaja, prelungeste livingul cu o verenda de pe care sa iesi direct pe nisip. Nimic nu se compara cu senzatia nisipului care iti mangaie talpile la prima ora a diminetii;
Alegerea mobilierului potrivit pentru amenajarea unei case la mare
– daca in cazul unei case de vacanta la munte vorbim despre un mobilier masiv, pentru o casa la malul marii cel mai bine ar fi sa alegi piese de mobilier usoare, in culori vii, indraznete si vibrante;
Decoratiuni potrivite pentru o casa de vacanta la mare
– elementele de decor impunatoare din casele de munte sunt inlocuite la mare cu accesorii delicate, care sa emane prospetime, in primul rand. Iti reamintim inca o data sa nu cedezi tentatiei de a decora casa in stil nautic, aglomerand interiorul cu ancore, scoici si franghii. Poti folosi astfel de elemente de decor, insa acestea trebuie sa se piarda in peisaj: o plasa de peste pe un perete sau o corabie pe o masuta, intr-un colt, sunt suficiente;
Amenajarea livingului unei case de vacanta la mare
– tot despre a crea un interior aerisit vorbim si aici. Apeleaza la culori in nuante pale, pamantii. Foloseste panza in locul unui mobilier din piele. Iar daca vrei sa fii cu adevarat indraznet, fa un perete de sticla care poate fi deschis in totalitate, unind livingul cu exteriorul. Monteaza si un hamac si vei obtine un design cu adevarat spectaculos;
Amenajarea dormitoarelor unei case de vacanta la mare
– daca este posibil, ar trebui ca fiecare dintre ele sa aiba un mic balcon si baie proprie. La mare vei merge de obicei cu multi prieteni, iar pe canicula veti vrea acces des la un dus. Cat despre mobilier, este suficient un pat mare, un dulap, doua noptiere si poate o canapea, daca mai este loc. Poti opta pentru o podea din piatra, nefinisata. Alege lenjerie din canepa si niste perdele vaporoase, lungi pana in podea, albe sau in nuante de bej;
Amenajarea baii pentru o casa de vacanta la mare
– baia principala dintr-o astfel de casa ar trebui sa aiba si un dus si o cada foarte mare. Dusul este esential la mare, pentru momentele in care te grabesti si nu vrei sa stai mult in apa sau pentru cele in care vrei doar sa speli nisipul de pe picioare. Iar cada este pentru momentele romantice, pentru serile in care ploua si nu ai alta solutie decat sa ramai in casa si sa admiri din cada valurie imense care se sparg de tarm.
Citeste si: CUM ALEGI CORPURILE DE ILUMINAT IN FUNCTIE DE CAMERA
Amenajarea unei case de vacanta la tara
Iata care sunt elementele pe care trebuie sa le iei in considerare pentru a decora cu succes o casa de vacanta la tara:
Stiluri potrivite pentru amenajarea unei case de vacanta la tara
– stilul rustic este alegerea evidenta, insa iti poti lasa imaginatia sa zboare. Sunt multe posibilitati din care poti sa alegi. Vintage, retro, clasic american sau francez, traditional sau modern – toate aceste stiluri sunt potrivite pentru o casa de vacanta la tara.
Folosirea contextului geografic in amenajarea casei
– o casa langa Dunare poate fi decorata la fel ca una la mare, de exemplu. Una langa o zona viticola poate include acest specific in decor. De exemplu, poti folosi damigene vintage in designul locuintei;
Amenajarea bucatariei pentru o casa de vacanta la tara
– soba de teracota este foarte potrivita pentru o casa la tara. Mai ales in una decorata in stil vintage sau retro. Poti opta si pentru un cuptor din lut sau vase de gatit din cupru, care sa fie expuse. Iar cu putin noroc vei gasi si un frigider, si un aragaz vintage;
Amenajarea livingului pentru o casa de vacanta la tara
– poti monta in acest tip de living un semineu, pentru ca primul lucru pe care trebuie sa-l ai in minte este confortul. Nu sunt multe lucruri de facut la tara, asa ca o astfel de casa este o optiune mai ales pentru familiile mari, carora le place sa petreaca mult timp impreuna. Creeaza un spatiu destinat special cititului, o zona de dining si una de relaxare. Iluminatul este foarte important, asa ca monteaza inclusiv lampadare spectaculoase cu abajururi imense si corpuri suspendate care sa coboare din tavan fix pe centrul mesei. Un perete poate fi transformat in biblioteca, iar langa plasat un sezlong imens;
Amenajarea dormitoarelor pentru o casa de vacanta la tara
– strictul necesar si o atmosfera relaxata sunt recomandate si in acest caz. Iti recomandam insa si niste ferestre largi, care sa lase aerul curat sa patrunda in incaperi. Pana la urma acesta e ideea unei case la tara, nu?
Te gandesti la o casa de vacanta? In ce zona ti-ar placea sa fie situata? Te-ai gandit in ce stil o vei decora?
Sursă foto: Shutterstock.com, Pinterest.com