Culorile ne pot afecta starea de spirit, memoria, agilitatea mentală, timpul de reacție și chiar puterea fizică, potrivit unui studiu publicat în The Malaysian Journal of Medical Sciences. Deoarece îți petreci majoritatea timpului în locuință, trebuie să acorzi o mare atenție culorilor în care o amenajezi, astfel încât să creezi un spațiu cât mai confortabil din punct de vedere psihic.
În cele ce urmează, îți vom arăta cum te pot influența diverse culori, care sunt tendințele în 2018, ce combinații de culori poți crea și cum le poți integra cu bun-gust în casa ta.
- Cum te pot influența culorile
- Tendințele pentru culori în 2019
- Tendințele pentru culori în 2018 și cum le poți folosi în locuința ta
- Cum folosești combinațiile de culori în amenajare
- Moduri nonconformiste de a folosi culoarea în locuință
Cum te pot influența culorile
Oamenii de știință studiază cu interes modul în care culorile pot influența starea de spirit și au descoperit că nuanțele puternice de roșu oferă încredere persoanelor, iar cele de albastru evocă un sentiment de liniște, de calm.
- Verde: este asociat cu gândirea creativă, deci este recomandat pentru birourile de acasă sau pentru studiourile de artă;
- Roșu: persoanele care sunt văzute cu un fundal roșu în spate sunt percepute ca fiind mai atractive, deci ar fi o alegere potrivită pentru un perete din dormitor; datorită încrederii pe care o oferă, ar putea fi o alternativă bună și dacă ai o sală de sport în casă;
- Violet: este asociat cu ideea de sofisticare; ar fi o alegere bună să folosești această culoare în sufragerie, dacă vrei să impresionezi musafirii;
- Galben: este o culoare caldă, care poate stimula apetitul; o poți folosi la decorațiunile din bucătărie;
- Albastru: este o culoare pe care mulți o preferă deoarece îi face să se simtă calmi; poate fi folosită pentru amenajarea oricărei părți a casei.
Tendințele pentru culori în 2019
În 2019, specialiștii în culoare de la Pantone susțin că vor fi la modă în continuare culorile îndrăznețe, în combinații cât mai creative și neașteptate. Aceștia s-au decis asupra a 12 culori vibrante și a patru neutre, potrivite atât pentru amenajarea interiorului, cât și pentru îmbrăcăminte.
Acestea sunt, în mare parte, nuanțe de roșu, precum Jester Red, Living Coral și un portocaliu puternic, Turmeric. Nu lipsește nici albastrul în nuanța Princess sau verdele mai spălăcit, Pepper Stem. La culorile neutre regăsim nuanțe de maro, Granite și crem, Sweet Corn.
Tendințele pentru culori în 2018 și cum le poți folosi în locuința ta
Dacă în 2017 erau la modă culorile neutre, verdele tropical și accentele caramel, în 2018 tendințele s-au schimbat. În vogă au fost culorile puternice, precum roșu, roz, albastru și, desigur, ultraviolet, desemnată de Pantone culoarea anului. Iată câteva sfaturi pentru a le integra în amenajarea casei tale:
Galben Ceylon
Dacă alegi să îți vopsești pereții în această culoare, vei crea o atmosferă caldă, care îi face pe oaspeți să se simtă confortabil. Este o culoare recomandată pentru spațiile mici, precum bucătăria sau baia, deoarece creează senzația de spațiu.
Pentru un decor contemporan, combină galbenul cu griul sau chiar cu alte nuanțe de galben. Poți opta pentru această culoare și pentru a crea un contrast. Folosește perne, pături sau obiecte de mobilier galbene atunci când restul amenajării este în culori neutre.
Roșu Valiant Poppy
Această nuanță de roșu este puternică, vibrantă, ideală pentru a fi folosită pentru obiectele decorative din sufragerie. Poate fi folosită pentru amenajarea unui spațiu în stil contemporan, rustic sau tradițional, deoarece va crea o atmosferă mai caldă și chiar dramatică.
Albastru Nebulas
Este una dintre culorile preferate de designerii de interior, deoarece exprimă prospețime și poate fi folosită atât pentru pereți, cât și pentru obiecte de mobilier. Mai poți opta și pentru obiecte din catifea albastră, care pot da un aer de eleganță oricărui spațiu.
Citește și Cum poți să amenajezi livingul în nuanțe albastre
Portocaliu Russet
Portocaliul este o culoare contemporană, caldă și care poate fi uneori greu de integrat în amenajare, deoarece este foarte intensă. Se potrivește bine în combinații alături de culori neutre, precum bej și gri. Alege perne, pături și chiar covoare portocalii care să creeze un contrast plăcut cu restul obiectelor de decor.
Turcoaz
Această nuanță vibrantă poate scoate orice încăpere din anonimat. Poți să o folosești doar pentru un perete sau pentru câteva obiecte decorative, sau poți decora o întreagă cameră în nuanțe de turcoaz.
Ultraviolet
Această nuanță puternică de violet poate crea o atmosferă energică și primitoare în locuința ta. Dacă vrei să impresionezi, decorează o întreagă cameră în nuanțe de violet: un perete, canapeaua, fotolii și obiecte decorative.
Cum folosești combinațiile de culori în amenajare
Un decor îndrăzneț este compus nu doar din combinații de culori îndrăznețe, ci și din texturi și modele interesante care pot oferi un aer dinamic, impresionant și motivant, dar care nu ignoră nevoia principală de confort.
Portocaliu și negru/alb/albastru
Dacă alegi să vopsești pereții în culori neutre, precum alb și negru, poți folosi obiecte decorative (tablouri, perdele, perne, fotolii) în nuanțe de portocaliu și albastru care să atragă atenția. Astfel vei crea dinamism în încăpere, dar și un decor echilibrat, deoarece culorile puternice și cele neutre se contrabalansează.
Indigo și albastru/roz
Indigoul este o culoare bogată, care poate oferi profunzime unei încăperi, dacă este folosit drept culoare predominantă, spre exemplu pentru lenjerii, perdele sau covor. În același timp, poate fi un punct de interes, dacă este folosit pentru accente și combinat cu alte obiecte de decor în nuanțe de albastru și roz: corpuri de iluminat, tablouri sau plante.
Verde și alb/gri
Verdele este foarte potrivit pentru un stil de amenajare retro, unde va crea o atmosferă familiară și optimistă, dacă este combinat cu texturi și modele tradiționale. Se potrivește și pentru un design modern, dacă alegi o amenajare industrială, în nuanțe predominante de gri.
Roșu și negru, gri sau albastru
Roșul este pus în valoare când este combinat cu negrul, griul sau cu albastrul. Alătură obiecte de mobilier în aceste culori sau chiar vopsește rafturile plutitoare în aceste nuanțe.
Lila și gri, argintiu, alb
Pentru un decor sofisticat și elegant, vopsește pereții lila și amplasează obiecte de mobilier în aceeași nuanță. Decorează apoi cu argintiu sau auriu pentru a crea un dinamism estetic. Albul poate fi folosit pentru a delimita suprafețele, pentru uși sau paravane.
Moduri nonconformiste de a folosi culoarea în locuință
Amenajarea în culori îndrăznețe nu trebuie să se oprească la interior. Aceasta poate fi folosită în toate părțile care constituie o casă:
- ușa de la intrare nu trebuie să fie mereu neagră sau maro, ci o poți vopsi în culori vii – roșu, verde, roz – care să înveselească întregul aspect al casei;
- obișnuința dictează că ramele geamurilor trebuie să fie albe, cel mult maro, dar poți crea contrast vopsindu-le în culori calde, precum galbenul sau portocaliul;
- dacă ai o casă cu pereți înalți, ai opțiunea să colorezi și tavanul, deoarece nu îți va micșora spațiul. Alege o culoare îndrăzneață – roșu, mov – care să îți ofere energie.
Amenajarea locuinței în culori îndrăznețe este un mod prin care îți exprimi preferințele stilistice, dar și o modalitate de a te motiva și de a crea un spațiu plin de energie. Musafirii vor fi cu siguranță impresionați de alegerile tale nonconformiste.
Sursa foto: Shutterstock, Elvila