Fără doar şi poate, living-ul reprezintă încăperea în care ne petrecem mare parte din zi, în diferite contexte: fie relaxându-ne, fie stând la discuţii cu prietenii, fie jucându-ne cu copilul. Tocmai de aceea, atenţia pentru piesele de mobilier alese şi pozitionarea lor în living trebuie să fie deosebită. În primul rând, un living se recomandă să nu fie supraaglomerat, pentru a permite desfăşurarea în voie a celor prezenţi. De asemenea, e de dorit să includă piese de mobilier aşa-zis obligatorii care să te ajute cu depozitarea documentelor (şi a carţilor) precum biblioteca, a hainelor (comoda), a veselei (bufetul) şi, bineînţeles, canapeaua (fixă sau extensibilă, simplă ori de colţ).
În centrul living-ului e de dorit să-ţi amplasezi o masă sau o măsuţă de cafea (dacă este prevăzută şi cu picioare pe rotile ca s-o poţi muta uşor, e perfect) atât pentru a-ţi onora cum se cuvine atribuţiile de gazdă, dar şi pentru a-ţi putea ţine la îndemână revistele sau cartea preferată ori diverse alte obiecte de decor ce te-ar putea ajuta să plusezi la capitolul ambient primitor. Aşadar, acest obiect plăcut din living îşi depăşeşte cu mult funcţia de bază, dovedindu-se util în toate scopurile amintite anterior.
Când vine vorba de măsuţe de cafea, alegerea ta trebuie să aibă în vedere stilul general de amenajare a locuinţei (altfel spus armonizarea măsuţei din punct de vedere finisaj şi culoare cu restul elementelor din living precum podeaua, perdeaua, lemnul celorlalte piese de mobilier, culoarea pereţilor), dimensiunea acestuia şi tipul canapelei existente. La Elvila, producem şi comercializăm măsuţe de cafea care îndeplinesc cerinţele enumerate mai sus. Te invităm să analizezi câteva dintre cele mai căutate modele de măsute de cafea, la categoria din care fac parte.
Măsuţă de cafea Tempo – model recent intrat în portofoliul nostru, executat sub bagheta magică a fabricii Elmoberom, ideal de amplasat într-un living mobilat în stil modern. Impresionează prin design-ul interesant ce cuprinde nişe laterale ascuse, dar şi un sertar cu deschidere tip ON (ce nu presupune tragere, ci doar o simplă atingere). Având în componenţa atât material lemnos, cât şi MDF lucios şi sticlă, produsul se va dovedi o achiziţie rezistentă şi apreciată de musafirii tăi mulţi ani la rând. Şi dacă se spune că ”Moda trece, stilul rămâne”, living-ul tău nu-şi va pierde stilul dacă achiziţionezi această masuta de cafea deosebita, indiferent de evoluţia trendurilor de decorare interioară.
Măsuţa pătrată Olimp – o formă interesantă de produs, foarte potrivită a fi amplasată în special în living-urile înguste ca suprafaţă. Realizat în construcţie demontabilă, produsul se distinge prin îmbinarea deosebit de rezistentă a plăcilor din lemn, putându-se realiza la comandă (în funcţie de cantitatea dorită) şi pe alte culori în afară de stejar cenuşiu. Dacă spaţiul îţi permite îi poţi alătura şi nişte tabureţi de jur-împrejur, mai ales dacă vrei să o transformi în ”terenul de joaca” al micuţului tău când îi vin prietenii în vizită. Alege o masuta de cafea patrata dacă vrei să rupi monotonia, optând pentru forme geometrice mai neobişnuite ale pieselor de mobilier!
Măsuţa de cafea TARA wenge – măsuţa cu suprafaţa folosibilă mare, prevăzută cu sertar încăpător divizat în 2 compartimente, care se poate achiziţiona şi în variantele de finisaj stejar cenuşiu, respectiv nuc aida cu alb. O poţi utiliza şi pe post de suport pentru laptop. Pentru a intra în posesia ei ia-ţi o marjă de timp de maximum 45 de zile, dat fiind că este un produs care se realizează la comandă. Dacă spaţiul din living îţi permite şi tiparul produselor din gama TARA este pe placul tău, îţi recomandăm să-ţi întregeşti living-ul alăturând la masuta de cafea cu sertar o bibliotecă , o comodă TV, un corp suspendat, un bufet sau o comodă din acceaşi familie. Detalii despre fiecare afli atât de pe site, cât şi din cel mai apropiat showroom.
Măsuţa cu tabureţi DAMARU– set inedit din colecţia Elvila, realizat din catifea, mătase şi accesorizat cu cristale Swarovski. Executat cu gândul în special la cei care iubesc un stil non-conformist de amenajare interioară, setul a fost prezentat publicului larg cu ocazia prezenţei la un târg de mobilier. Dacă eşti hotărât ferm în privinţa achiziţiei, îţi recomandăm să te grăbeşti deoarece setul este unicat. Profită acum de preţul special al acestui set masuta de cafea cu tabureti şi pregăteşte-te să fii complimentat de către toţi cei care te vizitează!
Măsuţa de cafea Octogon – produs practic, uşor de manevrat şi cu suprafeţe generoase de depozitare. O poţi achiziţiona în 2 variante de finisaj: maro, respectiv maro închis şi te poţi bucura de utilitatea ei mulţi ani la rând graţie trăiniciei conferite de lemnul masiv din componenţă. Ideal de amplasat în vecinătatea unor tonuri închise de culoare, cât şi alături de culori contrastante. Şi ca să te convingem pe deplin să vii să întrebi de ea în showroom-uri, te asigurăm că nu dai greş dacă o amplasezi în living, indiferent adeptul cărui stil de amenajare eşti, aceasta fiind foarte versatilă. Îţi livrăm această masuta de cafea cu sticla chiar la tine acasă, fie că faci achiziţia deplasându-te fizic într-un showroom, fie că te numeri printre cei care preferă shopping-ul online. Măsuţa este aşezată pe rotile, fapt care permite mutarea ei uşoara dintr-o zonă a încăperii în alta.
Măsuţa de cafea Mango II – produsul impresionează prin designul deosebit de modern şi atrăgător. Îmbină într-o manieră deosebit de plăcută lemnul vopsit, sticla ultrasecurizată şi elementele metalice. O poţi comanda atât pe finisaj alb, cât şi pe finisaj stejar sonoma, iar dacă nu te descurci cu asamblarea ei, îţi punem la dispoziţie cea mai profesionistă echipă de montaj. Această masuta de cafea moderna se integrează de minune alături de o canapea de colţ sau una tradiţională în culori deschise pentru a alcătui un living vesel, care lasă impresia de spaţiu mărit.
Pe tine ce măsuţă de cafea te atrage cel mai mult din portofoliul Elvila?
Sursa foto: Elvila