Toamna aceasta, poate mai mult decât oricând, am căutat să ne îmbogăţim portofoliul cu tapiţerii ale căror ”veşminte” sunt cât mai în ton cu anotimpul de afară. Astfel, culori precum galben, muştar, arămiu, cărămiziu, orange, bostan, maro, bej, grena sau burgundi abundă în portofoliul nostru. Acest demers face parte din amplul proces de îmbogăţire şi în același timp înnoire a portofoliului noastru, adoptat cu scopul de a veni şi mai mult în întâmpinarea nevoilor de decorare interioară ale unor categorii şi mai variate de public. Aşteaptă-te la tapiţerii executate simplu, dar şi la tapiţerii ce prezintă cusături speciale, pliuri aparte sau decupaje menite să facă un anumit produs să puncteze şi mai mult la capitolul estetic. Materialele de care s-a făcut uz sunt cele bine consacrate (stofă, piele ecologică şi piele naturală), cu menţiunea că s-a mizat mai mult pe variante mult îmbunătăţite din punct de vedere al rezistenței în timp, dar şi estetism (din acest punct de vedere stofele pluşate şi cele catifelate fiind prezente pe scară şi mai largă în colecţiile noastre). Cum ştii deja, ai ca şi mijloc rapid comandă site-ului nostru, însă, pentru a cumpăra cât mai în ”cunoştinţă de cauză” noi îţi recomandăm să-ţi faci timp pentru a ne vizita şi în showroom-uri, ”efortul” deplasării meritând din plin.
În continuare, vom face o trecere în revista a categoriilor mari de produse de tapiţerie cu ajutorul cărora poţi crea ambiente cât mai autumnale chiar la tine acasă, fie că locuieşti într-o casă fără mari pretenţii de impozanţă, într-un apartament, într-o garsonieră ori într-o vilă super-luxoasă.
Canapele extensibile: la această categorie se remarcă modele de canapele precum Nova 4 FT, Patryk, Napoli, Anika sau Zaca. Distingându-se prin tapiţerii în superbe culori de toamnă, aceste modele mai au avantajul că prezintă perne de spătar care pot fi folosite şi pentru rolul lor decorativ, având inclusiv cotiere pe post de braţe şi fiind gândite pentru a fi utilizate în formă neextinsă de 3 persoane simultan. Mecanismele lor de extindere se pretează utilizării frecvente, având de-a face cu extindere majoritar prin tragere frontală ori extindere tip sertar, ambele uşor de efectuat de aproape oricine. Un alt aspect comun al lor (pe care îl putem integra deopotrivă la beneficii) îl reprezintă faptul că atât online, cât şi din showroom-uri ele se pot achiziționa la preţuri cu discount. Ca şi structură, la toate predomină PAL-ul, însă, pe alocuri , sunt prezente inclusiv elementele din lemn masiv.
Fotolii : extensibile sau fixe, fotoliile ”învelite” în materiale în culori autumnale au ca şi trăsătură comună gradul foarte înalt de confort pe care-l vei simţi la aşezare sau chiar la rezemare graţie prezenţei din abundenţă a stratului de poliuretan, dar şi a fibrei siliconizate. Cu spătare în forme clasice ori curbate, fotoliile Elvila din ”noul val” vor conferi living-ului sau spaţiului de trecere în care le vei amplasa un aspect şi mai primitor. De sine stătătoare sau făcând parte din game care cuprind şi canapele sau chiar colţare, modele precum Dream, Allesiamob, Amedia, Dream sau Chesterfield pot fi achiziţionate inclusiv cu reducere în această perioadă, aşadar nu uita când ajungi într-unul din showroom-urile noastre să întrebi consultanţii vânzări de ce reduceri poți beneficia.
Paturi tapițate : reprezintă o categorie foarte bine reprezentată în portofoliul nostru. Că vorbim de stofe uni sau în combinaţii cromatice de sezon, paturile noastre sunt realizate din materiale lemnoase rezistente, având la bază inclusiv cadre metalice pe care se sprijină restul construcţiei. O altă particularitate o reprezintă faptul că unele dintre modele sunt tapiţate cu materiale tip pânză, inclusiv la nivel de ladă de depozitare, fapt ce asigură o depozitare şi mai igienică a lucrurilor pe care vrei să le ”ascunzi” de ochii curioşilor, dar să le ţii totuşi aproape de tine. Suprafaţa de dormit asigurată de paturile Elvila se înscrie în general în jurul dimensiunilor ”160*200 cm sau 140*200 cm dacă vorbim de paturile de 2 persoane, iar dacă ne referim la cele de o singură persoană în general salteaua cea mai potrivită trebuie să aibe 90*200 cm.
Tabureţi: Integral tapiţaţi ori doar la nivel de şezut, când spui tabureti Elvila spui în primul rând o alternativă interesantă de şedere sau de joacă (dacă îi folosesc copii) la obiectele convenţionale destinate şederii. În subsidiar, dar la fel de important, este criteriul calităţii pe care îl avem mereu în vedere fie când proiectăm tabureti cu mijloacele proprii, fie când ne aprovizionăm de la diverşi furnizori. Taburetii noştri se remarcă de asemenea prin preţuri accesibile raportat la calitatea pe care o garantează, dar şi prin supleţea lor rezultată din folosirea în cantităţi echilibrate a materialelor din structura de bază a acestor produse. Iar ca şi super-bonus unele dintre modele au chiar posibilitate de depozitare atât interioară (prezentând ladă), cât şi exterioară (prin intermediul unor buzunare cusute).
Seturi canapele şi fotolii: că vorbim de seturi 311 sau 321, seturile noastre pentru living sunt integral tapiţate, prezentându-se în varianta extensibilă sau fixă. Ele pot fi integrate mai ales în ambiente decorate în stil clasic, care mizează pe elegantă şi bun-gust. Extinderea se realizează cu precădere prin mecanismul click-clack, dar şi prin rularea spre exterior a unei saltele aflată la interior. Pot exista modele de seturi în care aspectul estetic este potenţat de prezenţa unor aplice din lemn amplasate pe fronturile braţelor, pe finisaje care se completează de minune cu tapiteria, mizându-se în special pe o complementaritate cromatică eye-catchy! Aceste seturi living integral tapitate mai au că şi particularitate demnă de luat în calcul înaintea achiziţiei faptul că prezintă în structura lemnoasă a cadrului, dar şi la nivel de picioare, elemente de lemn masiv, ceea ce le garnatează rezistenţa şi longevitatea.
Colțare : produse-vedetă din portofoliul nostru ale tuturor sezoanelor (nu doar ale toamnei), colţarele Elvila se disting în primul și în primul rând prin confort. Imediat în plan secund, putem menţiona fără cea mai mică urmă de echivoc rezistenţa la utilizare. Modelele expuse toamna aceasta în showroom-urile noastre se pretează la amplasarea atât în living-uri generoase ca suprafaţă, cât şi în living-uri de dimensiuni restrânse. Majoritatea acestor coltare living culori de toamna se extind uşor, fiind pretabile utilizării frecvente, însă am căutat să nu-i neglijăm nici pe iubitorii de colţare fixe, aducând şi pentru ei modele variate. Majoritatea covârşitoare a modelelor dau foarte bine în vecinătatea unei măsuţe de cafea sau chiar a unui taburet cu rol de ”pseudo-măsuţă”. Coltarele se disting de asemenea prin prezenţa unor tetiere reglabile, ce-ţi vor asigura genul acela de relaxare deplină, din cap până în picioare.
Scaune tapiţate de dining – Fie că dining-ul are loc în living ori în bucătărie sau în alt spaţiu amenajat de tine ad hoc, dacă ţii ca şi cadrul în care serveşti masa să fie unul deosebit, atunci trebuie să investeşti în mobilier care să fie şi de calitate, dar să puncteze şi la estetism. Iar din acest din urmă punct de vedere, nimic nu egalează scaunele parţial sau integral tapiţate. Că vorbim de scaune tapiţate pe piele ori pe stofă, oferta noastră este foarte bogată toamna aceasta. Simple ori cu cusături decorative aparte, modelele de scaune cu care îi vei impresiona pe musafirii tăi punctează la capitolul varietate şi din alte puncte de vedere precum structura-cadru care este fie lemnoasă, fie metalică, spătarele pline sau ”decupate”, şezuturile pătrăţoase, dreptunghiulare sau chiar rotunde. Nu în ultimul rând, dacă te grăbeşti, te poţi bucura de preţuri fără consecinţe nefaste asupra bugetului tău.
Grupe de colț: banchetele şi scaunele grupelor de colţ ”învesmântate în straie” de toamnă, te aşteaptă în majoritatea showrom-urilor noastre, dar mai ales online. Cu banchete având componente interschimbabile, înconjurate de scaune sau chiar de tabureti, cu mese care pot fi fixe sau extensibile, noile atracţii din portofoliul nostru vor da bine la tine în locuinţă, mai cu seamă dacă spaţiul din bucătăria ta nu este unul foarte generos din punct de vedere suprafaţă. Nu în ultimul rând dorim să scoatem în evidenţă structura lemnoasă de calitate a grupelor noastre de colţ, graţie prezenţei elementelor de lemn masiv, dar şi faptul că banchetele pot avea nu una, ci chiar 2 lăzi de depozitare.
Tu pentru ce produs din noul nostru portofoliu vei opta pentru crearea unei autentice atmosfere de toamnă la tine în locuinţă?
Sursa foto: Elvila