Uncategorized

Piese de mobilier din lemn masiv – o alegere inspirată pentru interioare dominate de calitate

amenajare camera de oaspeti

Unul dintre criteriile importante de care este recomandat să ții cont când vine vorba despre amenajarea interioară îl reprezintă calitatea pieselor de mobilier care compun ambientele din locuința ta. Indiferent adeptul cărui stil de amenajare interioară ești, optează, înainte de toate, pentru calitate când îți decorezi locuința și, pe termen lung, vei avea doar de câștigat. Dacă te respecți pe tine și pe cei care-ți calcă pragul și nu vrei să aloci buget pentru redecorare prea des, investește în piese de mobilier din lemn masiv (integral sau prezente doar sub formă de elemente) și vei avea garanția rezistentei și a durabilității produselor achiziționate. Niciun alt material care ”imită” lemnul, oricat de bine prelucrat ar fi, nu se va ridica la înălțimea celei mai trainice și mai sigure componente a mobilierului autentic: lemnul masiv. La Elvila, o pondere importantă din producția de mobilier (despre care știi deja că este fabricat în procent de ~ 100% în fabricile noastre proprii localizate pe suprafața României), o reprezintă cel din lemn masiv. Acesta este executat cu măiestrie și atenție la detalii în fabrica Carpatina (jud. Valcea), care are avantajul experienței bogate a echipei calificate de sub bagheta căreia se produc game cu tradiție în Elvila, precum: Elite, Tudor, Torra, Florența, Aida, Verona și multe altele. Utilajele folosite de către maeștri lemnari de la Carpatina sunt cele specifice prelucrării lemnului, inclusiv mașini cu comandă numerică. Esențele lemnoase din care este făcut mobilierul ce iese pe poarta fabricii sunt (dar nu se limitează la) stejar, fag, nuc, tei etc. Pentru îmbunătățirea aspectului estetic al produselor Carpatina se utilizează diferite secțiuni de furnire: transversale, radiale și tangențiale, vizibile pe produse sun forma unor ”desene”. În produsele de mobilier realizate aici (fie că ne referim la piese pentru living, dormitor, bucatarie, garderoba/hol) lemnul are o utilizare superioară, datorită gradului înalt de prelucrare. De asemenea, se fac eforturi susținute pentru utilizarea lui rațională, în scopul economisirii resurselor. Mobilierul ce poartă semnătura Carpatina este realizat majoritar în construcție fixă (nedemontabilă), structură ce asigură stabilitate, economisind timpul utilizatorului. Finisarea mobilierului din lemn masiv integral ori din PAL furniruit bordurat cu lemn masiv se realizează în culori naturale, fapt ce conferă produselor un aer de noblețe și rafinament. Accesoriile utilizate în desăvârșirea pieselor de mobilier sunt de calitate, fiind realizate de producători de feronerie special pentru Elvila (neregăsindu-se la alți producatori de mobilă). Nu în ultimul rând, produsele ce poarta eticheta Carpatina sunt finisate cu lacuri și baituri pe bază de apă, așadar substanțe pritenoase cu mediul înconjurător.

Îți prezentăm în continuare câteva dintre exponentele celor mai reprezentative game pe structura de lemn masiv, apreciate de cei care iubesc în egală măsură frumosul, dar și calitatea.

Biblioteca TUDOR – Ansamblul este alcătuit dintr-o vitrină, o etajeră și o comodă TV și se încadrează excelent într-un ambient amenajat în stil clasic.
Elementele din lemn masiv de fag și stejar îi conferă rezistență în timp. În funcție de preferințe și de celealate elemente care îți compun decorul din living, o poți comanda fie pe finisaj maro, fie crem, în ambele situații beneficiind de un preț redus cu -15% la sută,față de alte perioade din an. Fie că dispui de un living generos ca suprafață ori de unul mai restrâns, corpurile acestei biblioteci clasice se vor dovedi o alegere inspirată dacă ești în căutarea de mobilier de calitate, la un preț foarte competitiv. În plus, din aceeași gamă TUDOR ai posibilitatea de a achiziționa și bufet în 4 uși, ramă cu oglindă, masă extensibilă, măsuță de cafea, scaune pentru living, cărucior de servit dacă vrei să-ți întregești suita de piese care îți vor alcătui un ambient set.

Masă și scaune sufragerie TORRA – set alcătuit dintr-o masă fixă și 4 scaune de sufragerie cu șezutul tapițat pe scai. Masa este realizată în construcție demontabilă din PAL furniruit cu furnir de stejar și elemente din lemn masiv de stejar. Scaunele sunt realizate în construcție fixă din cherestea de fag. În afară de finisajul cognac, ai posibilitatea de a comanda setul si pe finisaj wenge. Dacă nu îți trebuie în întregime acest set dining lemn masiv, trebuie să stii că poți achiziționa și separat componentele lui. Reducerea de -15|% este valabilă momentan doar în magazinele București, Constanța, Iași și Ploiești, în limita stocului disponibil, așadar dacă ești hotărât în privința achiziției grăbește-te să te deplasezi într-unul din ele. Altfel, posibilitatea cumpărării la preț redus o mai ai cu ocazia noului val de reduceri, pe care le vom practica peste o anumită perioadă de timp (în funcție de politicile interne ale companiei). Fii proactiv! Urmărește constant promoțiile noastre la o multitudine de produse din portofoliu!

Mobilă dormitor HANS – ansamblu de calitate alcătuit dintr-un dulap cu 4 uși și 2 oglinzi, pat dublu, 2 noptiere, o comodă și o ramă de oglindă, dormitorul Hans este cea mai potrivită alegere dacă ești adeptul stilului clasic de amenajare. Componentele acestui ansamblu prezintă în componență cherestea de fag, dar și furnir din acest material, elemente care reprezintă garanția longevității acestor piese de mobilier. Îl poți achiziționa dacă te grăbești la un pret redus cu -10% față de alte perioade din an, iar dacă este cazul, te ajutăm cu transportul, montajul și manevrarea în locuința ta. Momentan acest dormitor clasic se poate comanda pe finisaj maro, dar dacă preferi o altă nuanță, ne adaptăm dorinței tale pentru a crea cadrul unui ambient întru-totul pe gustul tău, dat fiind ca este vorba despre încăperea destinată prin definiție odihnei și relaxării.

Cuier MD 425 – cuier pe care îl poți folosi și pe post de pantofar. Realizat în construcție demontabilă din PAL furniruit cu paltin și cherestea de fag, în construcție demontabilă, produsul este cu atât mai mult de apreciat cu cât pe langă functionalitate, nu ocupă nici prea mult spatiu, așadar poate fi integrat cu succes și într-un hol nu foarte generos din punct de vedere dimensiuni. În plus, finisajul maro te va ajuta să-l integrezi fără mari bătai de cap printre celelalte elemente care-ți compun ambientul. Bonus: ai și poliță special gândita pentru depozitarea pălăriilor. Comandă acum un cuier clasic de care te vei bucura mulți ani la rând, fără vreo alta investiție financiară în el!

Mobilă sufragerie ELITE – set cu traditie din portofoliul Elvila, alcătuit dintr-un bufet cu 4 uși și 4 sertare, o masă fixă, 2 vitrine, o comodă TV și o ramă cu oglindă. Aceste componente sunt alcătuite din lemn masiv de fag și elemente furniruite din fag. Liniile drepte ale produselor și finisajele satinate ale mânerelor trăgătoare vor conferi prestanță și rafinament living-ului tău. Dacă masa fixă a acestui set sufragerie lemn masiv nu este pe placul tău, află că poți comanda același set și în varianta cu masă extensibilă.

Măsuța TORRA 1400 – un obiect care va asigura un plus de atractivitate living-ului tău, indiferent de celelalate piese de mobilier care-ți desăvârșesc ambientul. Produsul impresionează prin calitate, fiind realizat în construcție fixă din PAL furniruit cu furnir de stejar și elemente din stejar masiv. Dacă dimensiunile ei actuale te nemulțumesc, același model este disponibil și în variantele: L 55 x A 55, L 120 x A 70. Iar dacă ești de părere că o masuta de cafea lemn masiv finisaj maro s-ar armoniza mai bine cu restul pieselor tale de mobilier, îți venim în ajutor cu măsuța de cafea pe finisaj AS42-1.

Set canapele VERONA 311 fix piele – dacă vrei să îmbini eleganța stilului clasic cu noblețea tapițării pe piele naturală ambele întrunite într-un set alcătuit dintr-o canapea 3 locuri fixă și 2 fotolii atunci setul Verona se va dovedi alegerea cea mai potrivită. Elementele constitutive ale spătarelor și șezuturilor acestor piese sunt ”acoperite” cu huse din piele naturală care au proprietatea de a fi detașabile, astfel că, atunci când consideri că este cazul, le poți schimba cu unele pe altă culoare, spre exemplu, având posibilități variate de alegere a nuanței de piele naturală. La finisarea panourilor exterioare ale canapelei și celor 2 fotolii, dar și a picioarelor acestor piese s-au folosit lacuri și baițuri pe bază de apă, așadar preocuparea noastră pentru mediul înconjurător este încă o dată vizibilă.

Te așteptăm în magazine pentru ați oferi toate detaliile care te interesează despre produsele expuse, dar și despre alte modele executate fie integral, fie în procente semnificative din lemn masiv. Simte-te mereu binevenit la Elvila!

Sursa foto: Elvila

(Visited 438 times, 9 visits today)
Summary
Piese de mobilier din lemn masiv - o alegere inspirată pentru interioare dominate de calitate
Article Name
Piese de mobilier din lemn masiv - o alegere inspirată pentru interioare dominate de calitate
Description
Mobilier trainic din lemn masiv pentru locuinte pline de rafinament!
Author
Publisher Name
Elvila
Publisher Logo

S-ar putea să îți placă și

Nu există comentarii

Răspundeți