Agenda de vineri

Mese şi scaune pentru living-uri cu personalitate

Când vorbim despre mobilier, două dintre categoriile cele mai importante care vin imediat în minte sunt, fără nicio îndoială, mesele si scaunele. Cu atât mai mult cu cât interogarea exactă se referă la obiecte de mobilier reprezentative pentru living. Tocmai de aceea masa şi scaunele pentru dining trebuie alese cu grijă, deoarece în jurul lor se produc acele reuniuni de suflet după perioade îndelungate de lipsă a interacţiunii şi unde au loc întâlnirile de socializare. Seturile de mese înconjurate de scaune trebuie să fie în primul rând confortabile şi rezistente. De asemenea, ele trebuie să impresioneze şi prin design, căci, pâna la urmă, plăcerea şederii şi a timpului de calitate petrecut în jurul lor sunt influenţate şi de impactul vizual.

La Elvila, urmărim să realizam seturi de mese şi scaune care să puncteze atât la capitolul imagine, cât şi din punct de vedere rezistenţă. În plus, ne străduim ca seturile produse să fie suficient de variate pentru a veni în întâmpinarea nevoilor unei palete largi de clienti, indiferent adepţii cărui stil de amenajare ar fi aceştia.

Descoperă mai jos câteva dintre cele mai apreciate seturi de dining din portofoliul Elvila. 

Masă şi scaune VENUS – setul ideal pentru un living mobilat în stil modern. La un preţ foarte avantajos, setul este compus dintr-o masă fixă din PAL, realizată în construcţie demontabilă şi 6 scaune rezistente, tapiţate integral cu piele ecologică. Masa poate fi executată pe finisaj wenge sau pe stejar sonoma, iar scaunele le putem realiza, în funcţie de preferinţele tale, într-o diversitate de culori. Astfel, dacă eşti în căutare de masa si scaune living modern care să impresioneze printr-un design aparte şi în achizitionarea cărora să nu investesti prea mult, adresează-te cu încredere celui mai apropiat magazin Elvila.

Masă LILLE si scaune TORRA – set special realizat pentru iubitorii amenajării în stil clasic. Se evidentiază prin calitatea materialului lemnos din care sunt realizate, respectiv cherestea de fag si PAL de 18 mm. Scaunele sunt tapiţate cu stofă (ai posibilitatea să-ţi alegi favorita dintr-o varietate de culori), în construcţie fixă, iar masa este uşor de mutat dintr-un loc în altul fiind realizată în construcţie demontabilă. Acest set clasic dining se integrează perfect într-un living clasic, după cum, la fel de bine, poate fi amplasat într-o bucătărie, fie că vorbim despre una apartinând unui apartament, ori una din cadrul unei vile.

Ansamblul Olimp – compus dintr-un bufet 2 uşi si 3 sertare, o masă fixă şi 4 scaune. Bufetul şi masa fixă sunt realizate în construcţie demontabilă. La un preţ deosebit de atrăgător, produsele se remarcă prin calitatea materialului lemnos (lemn masiv de fag) şi prin elementele de detaliu precum precum mânerele trăgătoare pe finisaj cromat sidefat. Se asortează uşor cu celelalte elemente care alcătuiesc decorul living-ului precum draperiile, podeaua, culoarea pereţilor sau a corpurilor de iluminat. Poţi avea acest ansamblu dining în 30 de zile de la plasarea comenzii.

Masă MAXIM şi scaune OXFORD – o combinaţie contrastantă care conferă ambientului stil şi personalitate. Setul este alcătuit dintr-o masă extensibilă şi 4 scaune cu un design deosebit al spătarului, cu şezutul tapiţat cu piele ecologică. Combinaţia dintre linile curbe şi cele drepte fac integrabil acest set atât într-un living modern, cât şi într-unul clasic. Dacă te decizi să faci achiziţia acestui set, trebuie să ştii că deşi în primă fază ai o garanţie de 2 ani conform certificatului standard, noi te asigurăm că te vei bucura de funcţionalitatea lui mult mai mulţi ani.

Masă COFFEE şi scaune CARA set pe care-l realizăm doar la comandă, deosebit de rezistent (prezintă în componenţă elemente din lemn masiv şi PAL furniruit cu stejar. Masa se remarcă prin faptul că poate fi uşor de transportat dintr-un loc în altul (este demontabilă) având tăbliile tapiţate cu piele naturală crem inserată în blat. Scaunele prezintă spătarul tapiţat cu piele ecologică, însă ai posibiliatea să le comanzi şi in varianta de tapiţerie cu piele naturală. Acest set dining elegant se integrează de minune atât într-un living în care predomină culorile deschise, contrastul cromatic fiind o particularitate tot mai întalnită când vine vorba despre tendinţele în amenajarea interioară.

Te asteptăm în showroom-urile Elvila şi pe www.elvila.ro pentru a descoperi şi alte seturi de mese înconjurate de scaune. Îţi vom face recomandări care să corespundă atât preferinţelor tale la nivel cromatic, dar şi în materie de stil de amenajare interioară pe care îl admiri ori buget disponibil. Consultanţa ţi-o furnizăm gratuit!

Sursa foto: Elvila

(Visited 328 times, 12 visits today)
Summary
Mese şi scaune pentru living-uri cu personalitate
Article Name
Mese şi scaune pentru living-uri cu personalitate
Description
Recomandari seturi mese si scaune pentru living
Author
Publisher Name
Elvila
Publisher Logo

S-ar putea să îți placă și

Nu există comentarii

Răspundeți